http://www.youtube.com/watch?v=f8hT3oDDf6c&ob=av2e

Deci, ce vrea omu’ sa gaseasca pe blogu’ meu?

Atitudinea aceea usor naiva de copil care se bucura atunci cand primeste o palma de la parinti pentru cinvata sa nu mai comita aceeasi greseala nu se numesteoptimism. Se numeste, pur si simplu, intelepciune. Se bazeaza pe capacitatea de a intelege ca ceea ce facem are, automat, un efect si o reactiune. E pura logica. Incurajez logica, dar nu incurajez optimismul dupa definitia lui generala. Nu sunt de acord cu faptul ca gandirea pozitiva sau negativa are vreo relevanta in sansele noastre de reusita, in general. Ceea ce intr-adevar conteaza este constientizarea puterilor noastre reale si mobilizarea lor totala intru scopul-tinta. Daca un anumit lucru ne depaseste capacitatile, trebuie sa gasim o metoda oarecare sa le sporim si sa ajungem acolo, sau sa gasim alte atuuri care sa tina loc deficientelor noastr. Au loc notiunile de “optimism” si “negativism in treaba asta? Evident, nu. Pentru ca avem cate ceva de invatat de  absolut orice om ce exista, oricat de “rau” ni s-ar parea, in acest caz ar trebui sa apelam la sociopati. Optimismul contine o mare doza de sentiment ce consuma inevitabil enorm de multa energie, ce ar putea fi canalizata inspre implinirea scopului in sine, nu irosita in acest fel pe mintea noastra mult prea neincapatoare si cu standarde mult prea fixe. Sa invatam de la sociopati! Ei nu au capacitatea de a se lasa guvernati decat de un singur sentiment,pe care il pot percepe si simti in totalitate, si anume furia. Nu pot defini si nu se pot lasa definiti decat de aceasta mare urgie sufleteasca ce ii consuma si ii impinge spre diverse actiuni, justificate sau nu. Aceasta furie se transforma in motivatie, in fericire(evident una cu iz malefic),intr-un mo9d de viata si intr-o trasatura definitorie ce nu lasa loc de altceva. Sociopatii nu pot, asadar, sa traiasca niciun alt fel de sentiment in afara de acela al furiei, atat de bine camuflate, incat individul in cauza pare cel mai fericit. In drumul sau, sociopatul este condus de acest puternic impuls si nu poate concepe alt rezultat decat reusita, incapabil si detasat de orice alt sentiment, pana la implinirea scopului lui. Nu, nu spun ca ar trebui sa fim furiosi tot timpul ca sa reusim si sa uitam de aceste doua notiuni despre care vorbesc (cum probabil ar intelege orice idiot ar citi textul acesta, presupunand ca existavreunul), ci spun ca asa cum furia se transforma in cazul sociopatului intr-o vointa si ambitie de nemasurat idrumul sau ce duce explusiv la succes, asa ar trebui si noi restul sa ne detasam de ecourile personalitatii noastre din suflet, si sa facem tot ce ne sta in putinta, fara “nu pot, o sa ne ducem dracu’”, dar si fara “voi zbura pe covorasul meu magic pana voi ajunge in locul in care vreau sa ajung si voi trage parturi roz stralucitoare pe drum”. Optimismul consumdin resursele vitale realizarii noastre in orice domeniu, iar utilitatea lui nu exista decat in mintea noastra.Nu de mult am aflat ca, pentru a cunoaste un lucru cu adevarat, trebuie sa renuntam la pererea noastra despre acesta. Acest lucru se aplica la absolut orice. Pentru a cunoaste drumul catre o reusita sau catre succes in general, trebuie sa renuntam la parerea despre el(prin “parere” intelegem, aici, opinia noastra despre sansele de reusita) si sa incepem sa-l exploram si sa-i facem o schita pana cand toate contururile sunt clare, apoi urmarirea lui devine destul de simpla. Asadar,optimismul nu este decat o lupa prin  care privim propriile noastre fantezii, iar negativismul este un obiect invers unei lupe, nu stiu daca exista asa ceva(in fine ).

Notiuni inventate aiurea, pentru creierul nostru ce nu poate mai mult, intregi mentalitati construite pe baza acestora, degeaba. Ar trebui sa renuntam la ideile dualiste si sa incepem sa traim pur si simplu…

Ceea ce urmeaza reprezinta, din punctul meu de vedere, basina Creatorului divin. Mai infiorator decat Privirea lui Carrie a lui Stephen king la balul de absolvire si mai scarbos decat gandurile unui octogenar pervers cu fetishuri cu minore. Este fix lucratura diavolului transpusa in lumea reala in forme perceptibile pentru noi,muritorii, pentru a ne dezvalui o parte din maretia fortelor raului.

1.

Intr-adevar! Am incercat sa debitez o mare filosofie care sa explice teama asta a mea, dar nu am niciuna! Este o frica lipsita de sens, intensa, inexplicabila! Nu se bazeaza pe niciun antecedent concret, fobia nu este legata doar de un anumit aspect legat de pasari, ea pur si simplu exista! Cea mai la indemana explicatie ar fi “Frate, vad pasari, fug!”. Dar asta stie oricine…Sa trecem la chestii pe care probabil nu le stie nimeni.

*suspans*

2.Ei bine, da, am fobie de un personaj fictiv.(sa fie oare doar unul?) Ceva din aceasta Carmen trezeste in mine sentimentele copilului care verifica de 3 ori ce este sub pat si adoarme cu usa deschisa, iar daca se poate si cu lumina aprinsa. Desi nu-i mai stiu povestea duduii, ceva imi spune ca ea are o problema personala cu mine pe care are de gand sa o rezolve, si ca din clipa in clipa isi va scoate trandafirul foarte rosu din parul ei foarte negru si nevopsit (la dracu’!) si il va folosi pe post de bagheta magica pentru incantatiile ei demonice menite sa imi faca rau. Ceva mai inteligent, cu o interpretare a fobiei si chestii d-astea profunde, intalnim la urmatorul personaj de pe lista…

*suspans*

3.Da, frate, mi-e frica de Betty Boop! Cine dracu’ stia asta despre mine? Dar nu este o frica pura, curata, clara, este patata cu dispret, ura si un cor pe mai multe voci ce incanteaza “asa nu!”. De ce? Pentru ca fetita asta este fix acel model oribil de proasta neindemanatica si usor vulgara(ca sa nu zic curva, nu-i frumos sa-i zici curva, ca daca ar fi fost ok sa-i zic curva, i-as fi zis curva, dar nu este deontologic, asa ca nu am s-o numesc CURVA!) care singura nu se descurca din niciun punct de vedere, insa datorita…vulgaritatii ei(ca am zis ca n-o fac curva) obtine ajutorul din stanga si din dreapta, din generozitatea prezentelor masculine din jur. Pe sistemu’ “a ajuns musca in varful lantului trofic”, simpatica noastra Betty obtine atentia celor din jur, fiind mai presus decat altele care chiar ar merita aprecierea celorlalti, dar deja nu mai au loc in peisaj. Da, ma refer si la personajul in sine, dar si latipologia ce imi vine in cap atunci cand o privesc. Frica vine din aspectu’ ei (este ORIBILA!!), iar dispretul din categoria pe care o reprezinta (pe care am zis ca nu le numesc curve).

Iar la final, nu am de spus decat atat. Welcome mister Bollinger, you’ve been…expected.