Varza!

Despresia se naste din asteptari stupide care nu au nicio baza in realitate. Se naste din inertie, din “fac asta pentru ca asa e bine”, din teama de a actiona asa cum ai vrea, cauzata de lipsa de incredere in sine. Creste incet, cu evenimente marunte care atunci cand se intampla nu au niciun efect, dar rememorate te umplu de rusine. Naste in tine o inversunare surda, impotriva fiecarui eveniment, impotriva fiecarei persoane din jurul tau, impotriva oricarei situatii. Daca o analizezi, ea este, de fapt, impotriva ta. Si-ncerci, ca prostu’, sa schimbi ceva la tine, si cu cat depui mai mult efort cu atat el devine din ce in ce mai inutil si mai epuizant. Ajungi un bezmetic, un neinteles si inadapat ce nu se poate incadra in limitele comportamentului normal, avand nenumarate ciudatenii ce indeparteaza societatea din jurul lui. Oamenii din jur se afla intr-o dureroasa incapacitate de a-ti intelege navalnica sete de actiune, implicit nu o pot potoli. Asa ca incerci sa te tii ocupat, te zbati ca musca intre geamuri ca sa ai tot timpul cate ceva de facut, sa sugrumi depresia cu hiperactivitatea. Si poate chiar ai impresia ca ti-e bine, pana cand observi ca ai ajuns un om singur pe fundul propriei gropi, izbind disperat in peretii ei. Din pacate, singurul efect este ca pamantul de pe marginea gropii, sub puterea izbiturilor tale se surpa si-ti cade in cap. Serios, ce dracu’ ramane de facut?